Suflet Pierdut

Îţi mulţumesc pentru toate zâmbetele pe care mi le-ai oferit… sunt ale mele şi atât.
Îţi mulţumesc pentru sinceritatea pe care mi-o arăţi.
Îţi mulţumesc pentru omul care am redevenit… datorită ţie.
Îţi mulţumesc pentru toate glumele făcute pe seama mea, pe seama ta, pe seama noastră. Pentru toate glumele făcute împreună.
Îţi mulţumesc pentru toate serile petrecute împreună. Puţine la număr, dar de efect.
Îţi mulţumesc că eşti aici, deşi nu o arăţi. Eu simt asta.
Îţi mulţumesc pentru faptul că datorită ţie, acum, zâmbesc.
Îţi mulţumesc pentru…. tot!
Îţi mulţumesc… în ciuda faptului că atunci, nici nu existam pentru tine.
Îţi mulţumesc… în ciuda faptului că tu nu.
Auzi? îţi mulţumesc!

Bon Jovi - Thank You For Loving Me

Eu - O visatoare care ti-e doar prietena (spui tu).

Tu - “Acela” pentru mine, “Acela” pentru ea.

Ea - “Aceea” pentru tine.

Eu, Tu - Ne cunoastem unul pe celalalt mai bine decat pe propria persoana, si totusi… ne suntem straini. Suntem prieteni, amici, ne scapa cate una, dar nu, nu ne putem numi iubiti.

Tu, Ea - Spuneti ca va iubiti, cica sunteti impreuna. Sa va fie de bine!

Ea, Eu - Spunem ca nu avem nimic una cu cealalta. D’aia ne incruntam tot timpul una la alta. D’aia nu vrem sa ne stim in preajma unei celeilalte, d’aia nu vrem sa te stim in preajma “celeilalte”.

Noi 3 - Voi doi si un minus.

* Nu tine de prezent, ci de trecut. I’m okay now!

p.s. Posturi noi pe floricele pe campii.

Mommy, daddy.. -> Just listen to this, and read the lyrics. Then you will understand… i think.

Citeşte mai departe »

Ce te uiţi aşa la mine? Crezi că te-am iertat? Crezi că am uitat?

Aaa, ai dat prea multă crezare cuvintelor mele. Iar ai uitat să te uiţi puţin mai departe de ele. Eh, asta e, norocul tău! Bine, că vorba aia “fiecare îşi face singur norocul”… Se pare că tu nu te pricepi la asta. Păcat. Îmi pare rău pentru tine. Adică nu, nu-mi pare. N-am de ce. Eşti doar un “altul” trecut prin viaţă. Un alt om, un oarecare, bătut de soartă atunci când îţi era mai drag. Eh, lasă că la cum te ştiu ştiam eu, o să treci repede peste. Ăăă, şi seara aia? Erai cu el, cel mai bun prieten, în cameră la tine. Compuneaţi o nouă piesă. Şi apoi, brusc ţi-ai adus aminte că era ziua mea. Mai ştii? Ai venit la mine la geam şi aţi început să cântaţi melodia tocmai compusă. Şi eu? Eu nu eram acasă. Eram cu EL. M-a dus să-mi revăd marea. Mi-a cântat până şi marea , marea mea, “La mulţi ani”. Uite, vezi? El şi-a adus aminte de ziua mea. Tu, nu. Chiar atât de importantă eram pentru tine? Aa, şi-ţi sugerez să nu mai trăieşti cu impresia că “Da, ea e acolo, eu sunt aici. În 5 minute vom fi amândoi.. oriunde!”. Trebuie să te opreşti la “Da, ea e acolo, eu sunt aici.” Nu-ţi mai fă iluzii, da?

Ce te uiţi aşa la mine? Crezi că te-am iertat? Crezi că am uitat?

…hai să le adunăm copii!

De acum încolo mă veţi găsi scriind (probabil mai des decât aici) pe blogul ăsta. Nu abandonez blog-ul ăsta, nu nu! Ci doar o să încep să mai postez într-un loc. Detalii aici.

floricelepecampii.wordpress.com

Îmi pare rău că sunt un copil care pune totul la suflet.
Îmi pare rău că azi, EI DOI s-au despărţit.
Îmi pare rău că supraapreciez prea multe persoane…prea repede.
Îmi pare rău că tu nu eşti ca mine, poate aşa ai înţelege.
Îmi pare rău că azi a fost frig, afară.
Îmi pare rău că nu am cum să îţi arăt când greşeşti. Nu-mi dai voie.
Îmi pare rău că ajung să ţin la cineva foarte repede (amic(ă), prieten(ă), etc)
Îmi pare rău că lumea se ia după aparenţe, că nu priveşte pe de-a-ntregul, şi că nu analizează în întregime, şi nu fiecare detaliu.
Îmi pare rău că lumea tratează viaţa şi oamneii din jur cu superficialitate.

Nu-mi pare rău că te-am cunoscut!

Ţie nu-ţi pare rău de nimic, nu? Ai prea mult orgoliu în tine, ca să îţi fie!

Just.. let it fall like rain from my eyes! And no, this is not about you. This is about ME.

Good night!

Eu: Bre!
Ale: Da bre..
Eu: Îs foaarte aiurea. Îmi vine să mă arunc de pe blog*!

* blog - se vroia a fi defapt, bloc

p.s. A nu se pune întrebări de genul celor din postul anterior.
p.s.2 A se ignora apelativul “bre!. Zâmbilica e de vină, săriţi pe ea, nu pe mine!!!
p.s.3 Aaa, şi o piesă de final de zi. (ai răbdare 2 secunde şi apare. )

- Andra, ce-ai patit?
- Bai, ce ai ?
- Andrule, ce s-a intamplat?
- Bah, zi-mi ce dracu’ ai!
- Hai ma, ce ai patiiiittt?? Stii ca mie poti sa-mi spui.
- Sufletel de ce plangi mai ?
- Blondinooo, zi mah!!
- Zi baaa!!
eu: …
- Lasati-o in pace, bre! Nu vedeti ca nu ne zice nimic?
eu: idem!
- Da’ ce ai ? Ce-ai patit?
- E vorba de L. Nu?
eu: Lol. Nu.
- Atunci P. ?
eu: nu.
- Ai tai?
eu: .. nu!?
- Atunci.. ce draq ai ??
eu: NIMIC!… absolut nimic.

- Andra, de ce plangi?
- Chiar iti pasa?

Hai, las-o balta! Pana acum nici macar nu stiai cum ma cheama (da, 3 prenume + numele de familie) si acum te dai mare prieten(a) cu mine?! Lasa teatrul asta de 2 bani ca la mine nu merge. Vezi-ti de tocitul invatatul la stiu-eu-ce materie, de “vopsitul” unghiilor, sau de discutia in gasca cu baietii despre “uite ce bengoasa e gagica/masina!”. Hai, imi pare bine (nu foarte) de cunostinta! See ya.. intr-o alta viata (cica Raiul e mare, asa ca sper sa nu te mai vad vreodata!).

Mi s-a spus de mai multe ori că ar trebui să îndrept blogul spre mai multe teme, să mă reprofilez, să mai scriu şi altceva, să scriu mai cu voie bună, pentru că… blogul meu e prea pesimist şi trist.

E blogul meu trist şi pesimist?